Fie că vorbim despre un drum scurt la supermarket, spre școală sau o vacanță cu mașina, trebuie să vă asigurați că cei mici sunt în siguranță. Știu că o să spuneți că siguranța lor este oricum pe primul loc mereu și vă cred, însă există anumite reguli care cu toate că sunt știute de părinți, nu sunt aplicate pentru că sunt subestimate. La fel cum există o serie de reguli care deși importante, nu sunt cunoscute.
Cum transportăm corect copiii în mașină?
- Toți copiii trebuie transportați pe scaunele din spate ale mașinii. Atât adulții, cât și copiii mari (peste 135 cm lungime) trebuie să poarte centurile de siguranță pe toată perioada transportului. Conform legii din Romania, copiii de până la 135 cm trebuie transportați în dispozitive omologate și specifice pentru greutatea și grupa lor de vârstă. La mașinile cu 2 locuri, pentru transportul în siguranță a copiilor, trebuie utilizate scaunele de mașină de tip Forward Facing, cu scaunul dat cât mai în spate și airbagul dezactivat.
- Întotdeauna se va folosi dispozitivul de transport adecvat pentru vârsta, greutatea și lungimea copilului, conform manualului de utilizare. Înainte să cumpărați un dispozitiv de transport pentru copii, trebuie să vă asigurați că se potrivește cu modelul mașinii.
- Folosiți scoica sau scaunele auto de tip Rear Facing (orientat cu spatele la drum) cât mai mult posibil, respectând în același timp indicațiile din manualul de utilizare. Recomandările de transport Rear Facing se adresează copiilor, de la naștere, până la vârsta de 4 ani. Scoica pentru transportul nou-născuților și a bebelușilor va fi folosită cu spatele la direcția de mers, până când copilul depășește greutatea sau lungimea scrisă de producător. Folosirea timpurie a scaunelor auto poate produce mai mult rău decât bine, întrucât poziția nou-născutului sau a sugarului nu este una corectă. Atunci când folosiți dispozitivele auto Rear Facing, trebuie să vă asigurați că unghiul de înclinare al scaunului este unul confortabil pentru copil. Majoritatea au indicatori pe margine pentru a ghida utilizatorii.
- Când copilul este prea mare pentru scaunul Rear Facing, folosiți scaunele de mașină Forward Facing cât mai mult timp posibil. Atunci când copilul depășește lungimea sau greutatea specificată de către fiecare dispozitiv în parte, copilul va fi transportat în scaun de tip booster.
- Trebuie să vă asigurați că centurile sunt poziționate corect și sunt strânse în mod adecvat. De asemenea, trebuie să vă asigurați că scaunul auto este instalat corect și nu se mișcă dintr-o parte în alta.
- Iarna, chiar și pentru drumurile scurte, copilul nu trebuie pus în scaunul de mașină cu hainele groase. Pentru siguranță, centurile trebuie să fie cât mai aproape de corpul copilului.
- Nu depozitați bagaje sau lucruri voluminoase pe bancheta din spate. În cazul unui impact, se pot produce accidentări.
- Înainte de a pleca cu mașina, asigurați-vă că ușile mașinii sunt blocate (ele se pot deschide pe durata mersului și dacă scaunul auto al copilului nu este asigurat, acestea pot fi aruncate din mașină). Aveți grijă când închideți ușile de la mașină, întrucât puteți prinde degețelele, mâinile sau alte parți ale corpului copilului.
- Asigurați-vă că geamurile mașinii sunt închise și că cel mic nu poate ajunge să deschidă geamul în mers.
- Nu oferiți mâncare sau bomboane copiilor în timpul mersului. Există pericolul de înec.
Ce facem cu răul de mașină?
Vara aceasta, înainte de vacanță, mulți părinți m-au întrebat ce pot face atunci când cel mic are rău de mașină. În cadrul consultațiilor online, le-am oferit câteva sfaturi și trucuri pe care le pot încerca și m-am bucurat să aud că au funcționat.
Răul de mișcare apare când creierul nu poate interpreta corect informațiile primite de la diferiți receptori din corp: ochi, urechea interna și nervii de la nivelul membrelor. De exemplu, atunci când avem rău de mișcare, ochii percep mișcarea, însă receptorii de la nivelul urechii interne și de la nivelul articulațiilor nu recunosc nicio mișcare, iar creierul nu poate să interpreteze aceste semnale contradictorii.
Cel mai frecvent simptom este senzația de greață, care apare atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților. Dacă micul Super-Erou suferă de rău de mișcare, puteți încerca diverse trucuri pentru ameliorarea senzației de greață.
- Faceți opriri mai dese.
- Evitați mesele copioase înainte de a porni la drum și nu îi oferiți mâncare în mașină.
- Încercați să îi distrageți atenția de la senzația de greața prin diverse jocuri, cântat și dansat.
- Nu lăsați copilul să se concentreze asupra unui lucru sau sa privească într-un punct fix.
- Încercați plasturi pentru rău de mișcare și medicamente specifice vârstei.
Pentru alte întrebări, mă găsiți în cabinetul meu virtual sau îmi puteți scrie și pe email. Stay safe!